Video // La ședința Parlamentului convocată de deputații PAS-DA a fost doar un bun prilej pentru ca unii dintre aceştia să-şi facă selfie

Aşa-zisa şedinţă specială a Parlamentului, convocată ieri de deputaţii blocului ACUM, a fost doar un bun prilej pentru ca unii dintre aceştia să-şi facă selfie în Parlament, transmite stiridinmoldova.com cu referire la today.md.

Deputatul PPDA Chiril Moţpan, dar şi câteva colege de-ale sale, au fost surprinşi pozând şi afişând mine mulţumite. Imediat ce „au importalizat” momentul penibil, aleșii din PAS și DA au părăsit sala de ședințe.

Amintim că deputaţii PSRM nu au dat curs invitaţiei la şedinţă, considerând că aceasta este un spectacol de prost gust montat de Andrei Năstase și Maia Sandu.

„Ceea ce au regizat cei de la Blocul ACUM astăzi, nu este alceva decît o minciună care nu se încadrează în cadrul legal prevăzut de Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova”, a scris deputatul PSRM Grigore Novac, într-o postare pe Facebook.

Potrivit regulamentului Parlamentului, şedinţa plenului poate fi convocată de către şeful statului, preşedintele Parlamentului sau de către o treime din deputaţi. Dacă timp de 3 luni Parlamentul nu adoptă legi sau într-o perioadă de 45 de zile de la constituire, aleşii poporului nu învestesc Guvernul după două încercări, preşedintele are dreptul de a dizolva Parlamentul.