Un tablou de Monet, vândut cu 110,7 milioane de dolari la licitaţie

Un tablou din seria „Meules” (Căpiţe) a pictorului francez Claude Monet a fost cumpărat marţi la New York pentru suma de 110,7 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s, transmite stiridinmoldova.com.

Este vorba despre un record înregistrat de o lucrare a artistului francez impresionist. Preţul include comisioane şi taxe.

Tabloul face parte dintr-o serie pictată de Monet în timpul iernii 1890-1891 în casa sa din Giverny, Normandia.

O altă lucrare din această serie a fost vândută în noiembrie 2016 de casa Christie’s din New York pentru suma de 81,4 milioane de dolari.

Ca şi cealaltă, tabloul adjudecat marţi înfăţişează o căpiţă de fân văzută în amurg.

Proprietarul tabloului scos la vânzare, un colecţionar anonim, l-a cumpărat în 1986 în cadrul unei licitaţii la Christie’s, din New York, pentru doar 2,5 milioane de dolari.

Recordul precedent pentru o pictură de Monet datează din mai 2018. În cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s, la New York, „Nymphéas en fleurs” a fost cumpărat pentru suma de 84,6 milioane de dolari.