Cine a fost Mata Hari, prima „femeie fatală” a vremurilor moderne

Cu mai bine de o sută de ani în urmă, Mata Hari era împușcată de un pluton de execuție francez, fiind acuzată de spionaj în favoarea Germaniei. În ultimele clipe ale vieții le-a zâmbit călăilor săi, transmite stiridinmoldova.com.

Portretizată ca prototip al femeii fatale și unul dintre cei mai mari spioni ai istoriei, Mata Hari a inspirat filme, musicaluri, spectacole de balet și cărți, inclusiv recenta lucrare a lui Paulo Coelho, „The Spy: A Novel of Mata Hari”.

Margaretha Geertrude Zelle, pe numele ei adevărat, s-a născut în Olanda, în anul 1876. Era fiica unui comerciant de pălării, care deși a avut succes, nu a fost ferit de faliment.

La vârsta de 14 ani a fost înscrisă la școala unei mănăstiri, însă doi ani mai târziu a fost exmatriculată pentru seducerea directorului instituției.

La vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu un vârstnic ofițer scoțian din armata olandeză, pasionat de aventuri amoroase și alcool și nu de întemeierea unei familii. Cei doi au avut împreună doi copii, dintre care unul a murit imediat după naștere.

Căsnicia lor a durat doar șapte ani, date fiind excesele bahice urmate de ieșiri violente ale soțului, dar și din cauza pasiunii lui Mata pentru barbații în uniformă.

După divorț, Margaretha Geertrude Zelle își schimbă numele în Mata Hari.

În 1902, Geertrude se vede lipsită de orice fel de sprijin material și de posibilitatea de a-și câștiga existența. Așa că pleacă în Franța pentru -și încerca norocul în afaceri. În Paris se reinventează ca dansatoare de striptease și își ia numele de Mata Hari, „ochiul zorilor” în limba malayana.

Punctul de cotitură în viața ei avea să îl constituie obținerea unei slujbe în cadrul unui circ ambulant. Aici a învățat secretele dansului oriental și tot aici i-a venit ideea să pretindă că este fiica unei indiene care a murit în chinurile nașterii.

În scurt timp, a fost asaltată de o mulțime de admiratori care erau dispuși să plătească sume imense pentru favorurile ei. Devenise cea mai scumpă curtezană din Europa și era favorita barbaților cu ranguri sociale înalte.

Mata Hari a fost trădată de un iubit.

Conform Time, printre iubiții ei se numără și maiorul Arnold Kalle, militar german. El a fost cel care, folosind un cod despre care știa că a fost decifrat de către francezi, a transmis un mesaj identificând-o drept spion.

Mata Hari a fost arestată într-un hotel luxos din Paris, în februarie 1917, iar procesul său a avut loc cinci luni mai târziu, cu ușile închise. Deși procuratura a învinuit-o pentru moartea a 50.000 de soldați francezi, nu au fost furnizate dovezi sau explicații cu privire la modul în care a provocat aceste decese.

Deși a cochetat atât cu germanii, cât și cu francezii, nu exista nicio dovadă că Mata Hari a furnizat informații militare vreunei tabere.

În iulie 1917, guvernul francez a găsit-o vinovată de spionaj. Executivul olandez s-a ferit să intervină, iar Mata Hari a fost executată după ce a petrecut luni îndelungate încărcerată în condiții mizerabile.