Sergiu Sîrbu, după incidentul de ieri, face câteva precizări într-o postare pe Facebook

Deputatul Sergiu Sîrbu, agresat ieri de recidivistul Pavel Grigorciuc, face, într-o postare pe Facebook, câteva precizări despre incidentul șocant din Grădina publică Ștefan cel Mare, transmite stiridinmoldova.com cu referire la moldova24.info.

„După ședința Parlamentului, m-am înțeles cu soția să ne întâlnim la un local din parcul Ștefan cel Mare. Lângă intrare m-am intersectat întâmplător cu avocatul Rudenco și susținătorul Blocului Acum, Pavel Grigorciuc, care era vădit agitat după ce a participat la protestul Blocului ACUM din fața Parlamentului și imediat ce m-a văzut a început a striga și a mă insulta. Foarte calm i-am propus să intrăm în cafenea și să discutăm civilizat, lucru care poate fi confirmat de martori. Nu am apucat să deschid bine ușa localului când am fost tras agresiv de Grigorciuc înapoi afară și imediat lovit cu putere în partea dreaptă a capului. Am simțit doar o lovitură foarte puternică, fără să înțeleg dacă m-a lovit cu pumnul sau cu un obiect. Numai nu palmă a fost.

Alți colegi din fracțiune au intervenit imediat și au stopat agresiunea”, scrie Sergiu Sîrbu.

Deputatul spune că mai mulți martori aflați în local pot confirma că incidentul a fost provocat de Pavel Grigorciuc, personaj „adoptat” de liderii blocului ACUM

„Acest incident este cu atât mai neplăcut cu cât el vine de la unul dintre cei care țin discursuri despre libertate și dreptate pe scena manifestațiilor Blocului ACUM, format din politicieni care se pretind pro europeni, care pretind că promovează valorile europene în Moldova”, notează deputatul.

„Sper ca cei care promovează politica agresiunii și a violenței să înțeleagă că acest comportament nu-i arată puternici, dar arată cât de slabi și lipsiți de argumente sunt”, conchide Sergiu Sîrbu.