ONU: Cererea de apă potabilă va creşte cu 20-30% până în anul 2050

Cererea de apă la nivel mondial se estimează că va creşte până în anul 2050 cu 20-30% în comparaţie cu nivelul actual ca urmare a înmulţirii populaţiei globale, a dezvoltării economice şi a schimbării tiparelor de consum, conform constatărilor UN-Water şi UNESCO incluse în raportul comun anual privind apa, citat marţi de AFP. În acelaşi timp, schimbările climatice riscă să îngreuneze accesul la apă potabilă sigură, pe fondul secetei şi al inundaţiilor, transmite stiridinmoldova.com.

Accesul insuficient la o sursă de apă potabilă de calitate şi lipsa serviciilor de salubritate a apei uzate pun în pericol vieţile omeneşti – 780.000 de decese sunt cauzate de dizenterie şi holeră în fiecare an, mult mai multe în comparaţie cu numărul victimelor conflictelor, cutremurelor şi epidemiilor, se arată în raport.

În anul 2015, aproximativ 844 de milioane de persoane nu aveau acces la o sursă de apă potabilă sigură şi doar 39% din populaţia lumii dispunea de servicii de salubritate sigure.

„Accesul la apă este un drept uman vital pentru demnitatea fiecărei fiinţe umane. Cu toate acestea, miliarde de oameni sunt încă privaţi de acesta”, a declarat în cadrul unui comunicat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay.

Obiectivul de dezvoltare durabilă definit de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care prevede „un acces universal şi echitabil la apă potabilă, la un cost accesibil, până în 2030” riscă să nu poată fi realizat.

Printre sursele de poluare se numără materialele fecale, pesticidele sau nitraţii din agricultură, dar şi „poluanţii emergenţi”, cum ar fi reziduurile medicamentoase.

Cine sunt cei care suferă cel mai mult? Situaţiile diferă foarte mult de la o regiune a lumii la alta, însă autorii documentului au identificat un element comun: „cei mai săraci sunt cei mai afectaţi de discriminare”, a constatat redactorul-şef al raportului, Richard Connor.

Mai multe investiţii

Raportul distinge „situaţia săracilor din mediul urban, a săracilor din mediul rural şi a celor strămutaţi forţat”.

„În ţările cel mai puţin dezvoltate, 62% dintre locuitorii din mediul urban locuiesc în cartierele sărace şi, foarte adesea, nu au acces la servicii de apă sau la canalizare”, notează Connor.

„Aceşti oameni sunt nevoiţi să se aprovizioneze cu apă de la vânzătorii ambulanţi şi de la camioanele-cisternă şi pot ajunge să plătească de zece ori mai mult pentru apă spre deosebire de concetăţenii lor mai bogaţi care au apă la robinet, potrivit lui Connor.

Însă, „majoritatea persoanelor care au acces la surse de apă potabilă netratată şi care nu au acces la servicii elementare de salubritate trăiesc în zonele rurale”, se arată în raport. Prin urmare, infrastructura este insuficientă.

Femeile sunt adesea dezavantajate în ceea ce priveşte accesul la apă. În mediul rural, „sarcina de a aduce apă revine femeilor şi fetelor, într-o manieră disproporţionată”, aceasta fiind o „muncă neremunerată şi nerecunoscută”, subliniază raportul.

O situaţie specială este aceea a refugiaţilor. La sfârşitul anului 2017, 68,5 milioane de persoane au fost strămutate forţat din cauza conflictelor sau a persecuţiilor. Aceste populaţii „se confruntă adesea cu obstacole în accesarea surselor de apă şi a serviciilor elementare de salubritate”, iar „deplasarea în masă exercită o presiune asupra resurselor şi serviciilor conexe la care se raportează”, se adaugă în document.

Pentru a face faţă acestor provocări, ONU nu prezintă soluţii miraculoase, ci schiţează unele căi de rezolvare, notează AFP. „Oamenii bogaţi care achită sume foarte mici (pentru apă) trebuie să înceapă să plătească mai mult pentru ca accesul să fie universal”, sugerează Richard Connor.

Statele, dar şi actorii privaţi, trebuie să investească masiv în infrastructură. Necesarul este estimat la 114 miliarde de dolari anual, de trei ori mai mult faţă de cheltuite din prezent, fără a lua în calcul costurile de funcţionare şi întreţinere.

Pentru a gestiona cererea din ce în ce mai mare de apă – pentru potolirea setei, pentru agricultură sau producţia de electricitate – raportul din 2018 a recomandat „lucrul cu natura mai degrabă decât împotriva ei” în vederea unei utilizări mai eficiente, mai rentabile şi mai sănătoase a apei, atât pentru populaţie cât şi pentru mediul înconjurător.