Ciclonul tropical Idai a provocat peste 122 de decese

Ciclonul tropical Idai, însoţit de rafale puternice de vânt şi de ploi torenţiale, a făcut ravagii în ultimele zile în unele zone din Malawi şi Mozambic unde a provocat cel puţin 122 de morţi şi a afectat peste 1 milion de persoane, a anunţat joi un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), transmite stiridinmoldova.com.

Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a anunţat că inundaţiile cauzate de ciclonul Idai ”au afectat peste 1 milion de persoane şi au provocat cel puţin 122 de decese în Mozambic şi Malawi”.

Ciclonul a crescut joi în intensitate şi, potrivit prognozelor meteorologice, va fi însoţit „în următoarele trei zile de rafale puternice de vânt tropical, ploi torenţiale şi furtună care vor afecta mai multe regiuni”, a indicat Dujarric.

„Potrivit OCHA, aproximativ 83.000 de persoane sunt sinistrate în Malawi, peste 17.000 în Mozambic”, a indicat reprezentantul ONU.

„Necesităţile din zonele cele mai afectate sunt evaluate cu rapiditate, guvernele din Malawi şi Mozambic conducând răspunsurile umanitare din ţările lor, cu sprijinul partenerilor”, a adăugat Dujarric.

Conform meteorologilor, ciclonul Idai s-a format la 4 martie, iniţial ca depresiune tropicală.

Ca şi în restul Africii de Sud, Mozambic şi Malawi, două dintre cele mai sărace ţări din lume, s-au confruntat timp de multe sezoane cu lungi perioade de secetă, care au alternat cu episoade de precipitaţii devastatoare.