Somalia: Explozie, 11 oameni au fost ucişi

Cel puţin 11 oameni au fost ucişi într-o explozie puternică produsă luni lângă un mall din capitala Somaliei, Mogadiscio, transmite dpa, care citează un ofiţer de poliţie, gruparea radicală al-Shabaab asumându-şi responsabilitatea pentru atac, transmite stiridinmoldova cu referire la agerpres.ro

Un fum alb gros putea fi văzut în zona din jurul mall-ului, care găzduieşte bănci, magazine şi alte afaceri în cartierul Hamar Weyne.

Ofiţerul de poliţie Ahmed Baashane a precizat, pentru dpa, că explozia a fost cauzată de o maşină capcană, dar nu era clar dacă a fost implicat un atacator sinucigaş.

„O explozie uriaşă produsă de o maşină-capcană a avut loc într-o parcare de lângă mall-ul de cumpărături din Mogadiscio”, a spus acesta.

„Cel mai recent bilanţ pe care îl avem indică un număr de până la 11 oameni nevinovaţi care au fost ucişi în explozie”, a adăugat el.

Un site pro al-Shabaab a citat, sub protecţia anonimatului, un oficial al grupării radicale care a revendicat atacul.

Grupul terorist al-Shabaab, afiliat al-Qaida, comite cu regularitate atacuri cu bombă în capitala Mogadiscio şi în alte părţi din Somalia. El încearcă să răstoarne guvernul central al Somaliei şi să stabilească propriile reguli pe baza interpretării sale a legii islamice.