Maia Sandu, a fost mereu la guvernare, a votat tot ce i-a dictat Filat

Trecutul PLDM-ist al Maiei Sandu este reamintit într-un clip video, devenit viral pe reţelele de socializare- „Cine este Maia Sandu?”, se întreabă autorii fulmuleţului.

„Maia Sandu a fost mereu la guvernare”, spun autorii clipului, cu trimitere la perioadele în care Maia Sandu a deţinut funcţiile de consultant şi şef adjunct de Direcţie la Ministerul Economiei, condus de Igor Dodon (1994-1998), de director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare la Ministerul Economiei (2004-2005).

Cariera sa a culminat între anii 2012-2015, perioadă în care a deţinut postul de ministru al Educaţiei şi a devenit membru cu acte în regulă a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

„Maia Sandu a făcut parte din trei guverne conduse de PLDM. Maia Sandu a acceptat funcţia de ministru, chiar dacă a recunoscut public că nu avea idee despre domeniul educaţiei”, mai spun autorii clipului.

Aceştia îi reamintesc şi de implicarea indirectă în devalizarea Băncii de Economii şi în jaful din sistemul bancar.

„În perioada în care Veaceslav Platon şi Vlad Filat implementau schema Laundromatului şi Miliardomatului, Maia Sandu era membru al Guvernului condus de PLDM şi a votat tot ce i-a dictat Vlad Filat”, conchid aurtorii filmului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *