Incendiu produs într-un bloc locativ din Chișinău

În această noapte angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la lichidarea unui incendiu produs într-un bloc locativ pe strada Matei Basarab nr.5/4, mun. Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 22:35 minute.

La fața locului au fost îndreptate 4 autospeciale de intervenție. Ajunși, pompierii au stabilit că într-un apartament de la etajul 3 a izbucnit un incendiu, iar  în interiorul apartamentului se afla un bărbat. Salvatorii au evacuat din odaie înundată cu fum dens pe proprietarul apartamentului în vîrstă de 54 de ani în stare inconștientă. Bărbatul a fost predat echipei Serviciului asistenței medicală urgentă care ulterior a constatat decesul persoanei.

În urma incendiului au fost distruse bunurile materiale din interiorul apartamentului cu suprafața de 20 m2. Cauza, circumstanțele și prejudiciul material urmează a fi stabilite ulterior.

Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 20 situații de risc. Potrivit datelor IGSU, pe parcursul anului 2018 în Republica Moldova s-au produs 1560 incendii în urma cărora și-au pierdut viața 104 persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *