Contrabandă cu articole din metale prețioase

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, în vârstă de 48 și respectiv, 56 de ani, sunt învinuiți de contrabandă cu articole din metale prețioase, procurate din Turcia. Potrivit materialelor anchetei, unul dintre învinuiți era responsabil de transportarea bijuteriilor de contrabandă, iar celălalt le comercializa prin intermediul magazinelor specializate, deținute în mai multe localități din țară.

Bărbații au fost reținuți în urma unui flagrant realizat de subdiviziunile specializate ale Vămii, în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, chiar în momentul transmiterii a 4 kg de bijuterii din aur și 2,4 kg de articole din argint. Tot atunci, a fost surprinsă și transmiterea a 63 250 de lei – taxa pentru transportarea bunurilor de contrabandă.

Reținerea a avut loc pe o stradă din municipiul Chișinău, după ce, organele de anchetă au monitorizat întregul traseu al învinuiților, stabilit în cadrul documentărilor efectuate.

Imediat după reținerea bărbaților, serviciile specializate au descins la domiciliul și sediul întreprinderii administrate de proprietarul magazinelor, unde au fost depistate, în total, 36,2 kg de articole confecționate din argint și 3,2 kg de bijuterii din aur, fără acte de proveniență. Tot în cadrul perchezițiilor au fost descoperiți 420 000 lei, despre care se presupune că ar proveni din activitatea infracțională deconspirată.

Loturile de bijuterii au fost ridicate și urmează a fi transmise spre expertiză. Conform primelor estimări, valoarea articolelor depistate se cifrează la peste 5,3 milioane lei.

Bărbații au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor implicate sau cu tangență la acest caz. În caz de condamnare, învinuiții riscă închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *