Viticultorii au crescut o roadă bună, însă nu au unde să-și comercializeze strugurii

Struguri la preţ de nimic! Producătorii viticoli trag un semnal de alarmă: au obţinut recolte bogate în acest an, însă nu au unde să-şi comercializeze producţia. Oamenii stau pe marginea traseelor şi încearcă să-şi vândă strugurii, însă cumpărătorii le dau un preţ derizoriu, iar cei care culeg strugurii afirmă că remunerarea lasă mult de dorit. Autorităţile îşi propun să redreseze situaţia prin deschiderea mai multe iarmaroace pentru vânzarea produselor agricole în Capitală, relatează Mesager.
După luni de muncă şi cheltuieli, agricultorii din Rădeni, Călăraşi spun că au ajuns să-şi vândă marfa la preţuri de nimic.

„Vindem strugurii cu nimic. Avem cinci zile, de când stăm cu o tonă de poamă şi nu o putem realiza. Parlamentarii nu vor să se gândească la norod. Ei numai pentru dânşii îşi fac toate condiţiile”, susține un agricultor.

„Am zis cu doi lei, nici cu doi lei nu o pot da, am vre-o 600 de kilograme”, susține alt comerciant.

„Sunt oamenii care trag nădejde că o să vină toamna, o să dea oleacă toamna şi o să îmbrace copii, o să ia nişte lemne, nişte cărbuni pe iarnă”, spune dezamăgit alt agricultor.
În gospodăria ţărănească din Chirsova, Găgăuzia se culeg de zor strugurii din soiul de masă Moldova. Aceştia urmează să ajungă la fabricile de vinuri din regiune.

„Din cauza ploilor, strugurii au început să putrezească şi chiar dacă sunt un soi de masă „Moldova”, suntem nevoiţi să-i ducem la fabrica de vinuri. În statul nostru e o mare problemă să avem o roadă bogată: nu o putem realiza. Iniţial preţul era de doi lei și 70 de bani, iar acum un leu sau un leu şi 20 de bani”, declară fermierul Ivan Nicoglo din Găgăuzia.

Autorităţile îşi propun să redreseze situaţia prin deschiderea mai multor iarmaroace pentru vânzarea produselor agricole.

„Chiar la sfârşitul acestei săptămâni ne propunem să organizăm mai multe iarmaroace în sectoarele Chişinăului. În aşa fel ne solidarizăm cu producătorii agricoli să-i ajutăm, iar consumatorilor să le oferim producţie la preţuri rezonabile”, susține ministrul agriculturii, Nicolae Ciubuc.

Din cele 200 întreprinderi de prelucrare a strugurilor din ţara noastră sunt funcţionale 110.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *