Focar multiplu cu suspecție de rujeolă. 20 de copii sunt sub supraveghere

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunţă despre existenţa unui focar multiplu cu suspecţie de rujeolă, cu implicarea a 20 de copii, dintre care doar 3 dintre ei au beneficiat de câte o singură doză de vaccin cu component rujeolic, ceea ce este insuficient pentru a fi protejați de această infecţie. Se presupune că copiii au contactat boala în timp ce s-au aflat într-o tabără de vară din localitatea Morenii Noi, raionul Ungheni, activitatea căreia nu era coordonată cu autoritățile competente.
Potrivit agora.md, persoana care este suspectată că ar fi sursa infecţiei este din satul Cazaclia şi a venit în tabără, deja cu semne clinice de rujeolă, după ce s-a aflat timp de o săptămână în Bolgrad, regiunea Odessa, unde a contactat cu persoane bolnave de rujeolă.
Astfel, una dintre cauzele apariţiei acestui focar este admiterea copiilor cu semne evidente de boală într-o colectivitate.
Persoanele suspecte de rujeolă care s-au aflat în tabără sunt originare din raionul Ciadîr-Lunga, inclusiv 8 din localitatea Beșghioz, câte 4 din satele Copceac și Cazaclia, alt caz a fost înregistrat în raionul Vulcăneşti şi încă 3 în raionul Ungheni.
Toți copiii au manifestat următoarele simptome: febră 38-39 0C, conjuctivită, rinoree, tuse uscată și erupții maculo-papuloase cutanate, la început pe față, apoi pe gât. La moment, copiii se află sub supravegherea medicului infecționist și primesc tratamentul corespunzător.
Ministerul menționează că motivul refuzului de vaccinare a copiilor de către părinţi este motivul apartenenței la o confesiuni religioase.
În acest context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale atenționează că acest caz este o dovadă în plus a faptului că rujeola rămâne în continuare o infecție cu grad înalt de contagiozitate și unica măsură sigură de protecție este vaccinarea profilactică conform Calendarului național de imunizare. Totodată, apartenenţa la o confesiune religioasă, naţionalitate sau curent politic nu ne protejează de a contacta această boală contagioasă.
Sursa: AGORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *