Cetățenii se vor putea programa prealabil pentru servicii cadastrale și de stare civilă

Cetățenii Republicii Moldova, care solicită servicii cadastrale și de stare civilă prestate de Agenția Servicii Publice (ASP), se vor putea programa prealabil la oricare centru multifuncțional utilizând Sistemul informaţional „Programare electronică”, informează Moldpres.

Doritorii se pot programa prin intermediul paginii web oficiale a Agenţiei, telefonic – la numerele de contact ale centrelor multifuncționale sau prin intermediul Call-centrului, la numărul de telefon 14909. Programarea este deschisă pentru un termen de trei luni.

Potrivit ASP, pentru a solicita aceste servicii prin intermediul paginii web este necesar de a urma câțiva pași simpli. Beneficiarul va selecta serviciul dorit, va indica localitatea și oficiul, data, ora, numele și numărul de telefon.

Programarea va putea fi anulată în cazul neconcordanței dintre datele înscrise în formularul de înregistrare și datele persoanei care se prezintă la solicitarea serviciului. Același lucru se va întâmpla și în cazul neprezentării la data și ora selectată.
Înregistrarea prealabilă la serviciile prestate de ASP este gratuită. Aceasta asigură accesul prioritar la servicii în afara rândului electronic de așteptare pentru etapa de preluare a comenzii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *