Un avion militar MIG21 s-a prăbușit la un show aviatic in România

Un avion de vânătoare de tip MIG 21 Lancer s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană 86 Borcea din județul Călărași. Prăbușirea ar fi fost precedată de o explozie și urmată de un incendiu, la impactul cu solul.

Ministerul Apărării din România anunţă oficial că Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbuşită la Feteşti, şi-a pierdut viaţa. Acesta avea 36 de ani.

Mii de oameni se aflau în zonă şi participau la evenimentele dedicate Zilei Porţilor Deschise, la Baza 86 Aeriană “Locotenent aviator Gheorghe Mociorniţă”.

“Locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbuşită la Feteşti, şi-a pierdut viaţa. Ofiţerul era în vârstă de 36 de ani şi îndeplinea funcţia de pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti. Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbuşit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat pe aerodromul militar Borcea. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite condoleanţe şi este alături de familia îndoliată”, se arată în comunicatul transmis de MApN.
Procurorii militari de la Parchetul Tribunalul Militar Bucureşti s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal.

MiG-21 Lancer este o variantă îmbunătățită a clasicului MiG-21, avion de fabricație sovietică. Sunt avioane vechi, iar armata română încearcă să le înlocuiască treptat.

Sursa: Digi24.ro, Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *