Meteorologii anunță ploi cu descărcări electrice în toată țară

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță un weekend cu temperaturi foarte ridicate, dar cu toate acestea se pare că vom avea parte și de ploi. Meteorologii anunță precipitații însoțite de descărcări electrice în toată țara.

Astăzi temperatura aerului este una ridicată, vom avea între +29 și +31 grade pe scara Celsius. Cerul va fi senin și ne vom bucura de vreme frumoasă și însorită.  Vântul va sufla moderat, cu până la 6 m/s. În orele nocturne se vor atesta +16 și +18 grade Celsius.

Sâmbăta la fel va fi vreme însorită dar instabilă. Meteorologii anunță ploi însoțite de tunete și fulgere, cu temperaturi ridicate însă. Maxima zilei va fi de +31 de grade Celsius. Noaptea, se vor înregistra +18 și +20 de grade Celsius. Vântul va adia slab.

Duminică se mai răcorește cu câteva grade, iar vremea își menține caracterul instabil. Ploi de scurtă durată sunt anunțate pe întreg teritoriul țării, iar maxima zilei va fi de +28 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat, iar în orele nocturne se vor atesta +18 și +20 de grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *