Cum a comentat Filip rezoluția Parlamentului European: Vom pune pe primul plan nevoile urgente ale cetățenilor

Vom pune pe primul plan nevoile urgente ale cetățenilor și le vom rezolva cât mai repede. Astfel a comentat prim-ministrul rezoluția Parlamentului European, care a recomandat Comisiei Europene să amâne acordarea asistenței financiare pentru Moldova. Acest lucru nu va afecta, însă, în vreun mod proiectele inițiate de autorități.

”Unii politicieni au obținut blocarea unei finanțări. Banii erau orientați pentru hrana copiilor în grădinițe. Îi voi dezamăgi și vom asigura hrana copiilor. Aș vrea să conștientizeze și riscurile că cetățenii vor pierde din încredere în UE. În 2016 era încrederea mai mica. În aprilie, acum, încrederea a ajuns la o cotă de 60 de procente”, a spus Pavel Filip la briefingul organizat după ședința săptămânală a PDM.

Șeful Executivului a reiterat că rezoluția nu va afecta financiar sau economic activitatea Guvernului, deoarece creșterile economice înregistrate permit finalizarea proiectelor în derulare și lansarea altor noi. ”Acest lucru este confirmat de cei de la FMI. BM a aprobat 30 de milioane de dolari. FMI a aprobat 34 milioane de dolari. Acestea sunt instituții care evaluează corect activitatea Guvernului”, a spus Filip.

Mai mult, potrivit premierului, nu va fi afectată nici determinarea autorităților de a face reformele necesare.

”La fel, această rezoluție nu schimbă atitudinea noastră de deschidere și conlucrare activă cu oficialii de la Bruxelles. Am urmărit dezbaterile de ieri. Le vom analiza cu seriozitate pentru a face schimbări. Am auzit și critică constructivă. O să facem o analiză a legislației electorale. În același timp, vom cere partenerilor din Uniunea Europeană să realizeze o evaluare obiectivă și nepolitică a respectării de către Republica Moldova a precondițiilor pentru asistența macrofinanciară și să recunoască în continuare pașii pe care Republica Moldova îi întreprinde în direcția destinului său european”, a subliniat șeful Executivului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *