6 iulie 1949 – cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări din Basarabia

Astăzi se împlinesc 69 de ani de la cel de-al doilea şi cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35.000 de persoane, majoritatea femei şi copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan.

Pe 6 iulie 1949 a avut loc al doilea și cel mai mare val de deportări din fosta Basarabie, cunoscut ca operațiunea „Iug” (Sud). Potrivit datelor oficiale, pe 6 iulie 1949 au fost deportate în Siberia și Kazahstan 11 293 de familii sau peste 35 de mii de oameni, cifră despre care istorici spun că ar fi cu mult mai mare.

Primul val de deportări din Basarabia și Nordul Bucovinei a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, iar ultimul val – în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, în al doilea caz, elementele religioase, în special membrii sectelor religioase.

Potrivit datelor Asociației foștilor deportați și deținuți politici, numărul total al celor deportați ar fi de aproape 95 de mii. În Republica Moldova mai sunt în viață 7 680 de foști deportați, cu 450 mai puțini ca anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *