Ajutoare umanitare din Marea Britanie pentru copii din R.Moldova

Opt camioane cu ajutoare umanitare din Marea Britanie au sosit în Republica Moldova. Ajutoarele umanitare sunt destinate copiilor de la Centrul de zi pentru copii cu dizabiităţi „Phoenix” din oraşul Râşcani şi copiilor de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv şi au ajuns în ţara noastră graţie Asociaţiei „Moldova-AID”, fondatorul căreia este Victoria Dunford, reprezentantă a diasporei noastre din Marea Britanie şi a Asociaţiei britanice CHUWA (Comunication Workers Union Humanitarian Aid).

Primele ajutoare umanitare s-au îndreptat către copiii de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv. Cei 513 elevi ai Liceului au rămas încântaţi de darurile primite, fapt pentru care au organizat şi un program artistic deosebit pentru oaspeţii din Marea Britanie.

Şefa Biroului relaţii cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat Olga Coptu a apreciat efortul de implicare în acest act de binefacere al conaţionalei noastre Victoria Dunford şi a lui Vlad Trofim, fost elev al Liceului, actualmente stabilit în Anglia, menţionând că BRD susţine membrii diasporei care vor să organizeze sau să desfăşoare diverse activităţi în Republica Moldova.

Totodată, şefa BRD a adus mulţumiri atât Asociaţiior care au contribuit la aducerea ajutoarelor umanitare.
La rândul său, Victoria Dunford a ţinut să le mulţumească colegilor ei pentru colaborare şi BRD-ului pentru susţinere la realizarea acestei misiuni, subliniind că este imposibil să faci orice fără o echipă şi fără încrederea oamenilor.

„Am format „Mad-AID” ca să ajutăm şi ne reuşeşte datorită donatorilor, instituţiilor publice care ne oferă suport. Este o muncă enormă”, a afirmat Victoria Dunford.

Către final, reprezentata diasporei noastre din Marea Britanie, le-a spus copiilor de la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv că totul e posibil în viaţă, subliniind că trebuie să viseze, să ştie ce-şi doresc şi să muncească.

Asociaţia „Moldova-AID” a fost creată în parteneriat şi cu suportul financiar al „MAD-Aid Limited” din Marea Britanie, având scopul de a distribui echipamente mediacale, ecipamente şi tehnologii specializate de reabilitare, scaune cu rotile şi ajutoare umanitare colectate în marea Britanie.

În perioada 2013-2017, în ţara noastră au fost aduse şi distribuite zeci de camioane cu ajutoare umanitare la spitale, case de copii, cetăţeni etc. Începând cu anul 2015, Asociaţia „Moldova-AID” colaborează cu Asociaţia britanică CHUWA. Membrii CHUWA sunt angajaţi ai Reţelelor de Comunicaţii ale Regatului Unit, care în timpul liber distribuie în toată Europa ajutoare umaitare cu maşinile puse la dispoziţie de Royal Mail (Poşta Regală).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *