Trei persoane reținute în flagrant, în timp ce spărgeau un automobil

Pocuratura municipiului Chişinău, de comun cu Direcţia de Poliţie mun.Chişinău, cu sprijinul subdiviziunilor specializate ale Inspectoratului General de Poliţie, au anihilat activitatea unei grupării criminale, specializate în spargerea automobilelor prin scanarea frecvenţei sistemului de alarmă cu un dispozitiv confecţionat artizanal.
Învinuiţii au fost reţinuţi în flagrant, în timp ce au pătruns într-un automobil de model Toyota Yaris, parcat într-o curte de pe strada Andrei Doga din capitală, de unde tocmai au sustras mai multe bunuri materiale. Fiind percheziţionaţi, asupra lor au fost depistate şi ridicate mijloacele destinare săvârşirii infracţiunii – dispozitivul scanării frecvenţei sistemului de alarmă.

Persoanele reţinute s-au dovedit a fi trei locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 32 şi 39 de ani, toţi anterior fiind judecaţi pentru diverse infracţiuni pe teritoriul ţării.

Investigaţiile oamenilor legii au durat 23 zile, timp în care s-a stabilit că membrii grupării criminale acţionau foarte rapid, conform unui plan prestabilit, fiecare avînd rolul său. În cursul urmăririi penale au fost acumulate probe, care confirmă faptul implicării respectivei grupări criminale în cel puţin 8 furturi, comise prin metode identice pe teritoriul capitalei.

Procuratura municipiului Chişinău le-a înaintat indivizilor învinuirea pentru furt săvârşit de un grup criminal organizat, prin pătrundere în încăpere, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, iar magistraţii au admis în mod integral demersurile procurorilor, toţi trei învinuiţi fiind plasaţi în arest preventiv pentru 30 zile.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede pînă la 6 ani închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *