După mulți ani de așteptare, trotuarul ce duce către cimitirul Sf. Lazăr este reparat!

Drumarii lucrează intens pentru a pregăti capitala de Paștele Blajinilor. Primăria a pregătit chișinăuienilor o surpriză de care aceștia nu au avut parte de la proclamarea independenței țării – a fost amenajat trotuarul care duce spre cimitirul Sf. Lazăr. Primarul interimar Silvia Radu s-a deplasat astăzi în zonă pentru a verifica lucrările, dar și pentru a discuta ultimele detalii privind amenajarea cimitirelor din oraș.

„Am hotărât să facem o inspecție înaintea sărbătorii Paștelui Blajinilor. Am hotărât să vedem dacă s-a făcut curățenie, așa cum s-a promis. Vedem că se realizează lucrările la trotuare. Până acum niciodată nu s-a făcut nicio lucrare în ceea ce ține de trotuarul de acces la cimitirul Sf. Lazăr. Muncitorii m-au asigurat că până mâine aceste lucrări vor fi terminate. Mai mult ca atât, va fi făcută și o scară specială de acces ca oamenii să poată accesa fără dificultate intrarea la cimitir. Va fi deschisă încă o intrare adițională, astfel ca oamenilor să le fie mult mai comod să intre în cimitir”, a declarat primarul interimar general, Silvia Radu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *