De Paștele Blajinilor, circa 3000 de polițiști vor asigura ordinea publică

În ajun de Paştele Blajinilor, Inspectoratul General de Poliție vine cu mai multe măsuri pentru a asigura siguranța cetățenilor. Astfel, va fi dublat numărul polițiștilor și numărul de grupe operative. La datorie vor ieşi peste 3000 de poliţişti care vor asigura ordinea publică şi totodată vor supraveghea circulaţia rutieră.

«La sărbătoarea Paştele Blajinilor în jur de 3 mii de poliţişti vor fi la datorie şi o să asigure ordinea publică şi totodată supravegherea circulaţiei rutiere. Dacă să ne referim la ziua de astăzi noi estimăm refluxul de transport din municipiul Chişinău în a doua parte a zilei, respectiv şi de sâmbătă la fel va fi reflux de transport. În acest sens au fost dublate echipajele de patrulare pe traseele care duc spre ieşirea din municipiul Chişinău. Totodată aşteptăm flux spre Chişinău, luni în a doua parte a zile.

Astfel, rugăm toţi participanţii la trafic să se conformeze indicaţiilor agenţilor de patrulare având în vedere că fluxul va fi unul majorat. De asemenea, şoferii au fost atenţionaţi să nu depăşească limita de viteză, să nu se urce în stare de ebrietate la volan şi nu în ultimul rând să se conformeze indicaţiilor agenţilor de patrulare», a spus Pavel Apostol, şeful serviciului InfoTrafic al INP.

Totodată, IGP îndeamnă cetățenii să se comporte decent, să fie atenți la bunurile personale și să nu aibă la ei lucruri prețioase, să nu facă abuz de alcool și să nu lase gunoi la morminte, să încuie apartamentele și să să-și supravegheze în permanență copiii.

«Sărbătorile Pascale sunt un prilej bun de a reveni acasă la cei dragi, însă totodată şi prilejul răufăcătorilor de a fura apartamente sau de a comite pungăşii. Astfel, poliţia revine cu câteva recomandări: închideţi bine toate uşile, geamurile la ieşirea din casă, nu informaţi despre faptul unde şi când plecaţi, plecarea trebuie să fie cât mai discretă, aveţi grijă de bunurile personale când vă aflaţi în locurile aglomerate.

Totodată, nu lăsaţi bunurile personale la vedere în maşini, acesta ar fi un bun prilej ca răufăcătorii să comită o infracţiune. Ne adresăm şi către părinţi, aceştia trebuie să fie prudenţi, iar în cazul în care copilul s-a rătăcit el trebuie să sune de urgenţă la 902 sau 112. În cazul în care copii se află singuri acasă să nu deschida uşa persoanelor necunoscute şi să nu intreţină convorbiri cu persoane suspecte. Vă dorim sărbători fericite!», a spus Daniela Buzatu, şefă de direcţie din cadrul IGP

Şeful serviciului InfoTrafic al INP, Pavel Apostol a mai anunţat că circulaţia în adiacentul cimitirului Sfântul Lazăr va fi redirecţionată deoarece numărul de locuri pentru parcare este limitat. Potrivit acestuia pentru ziua de Paştele Blajinilor au fost amenajate în jur de 1200 de locuri de parcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *