Amenzi usturătoare pentru pescuitul ilicit

În ultimele 24 de ore, în jur de zece moldoveni s-au ales cu amenzi, după ce s-au pornit la pescuit ilicit în apele de frontieră.
În primul caz a figurat în documentare un locuitor al satului Tudora, raionul Ștefan Vodă, în vîrstă de 30 ani. Acesta a fost prins de poliţiştii de frontieră în momentul în care îşi arunca plasa în apă, însă nu și cele aproximativ trei kg de caras.

Alți doi cetățeni moldoveni au reușit să prindă cu ajutorul plasei de pescuit circa 45 kg de pește, de diferite specii, în pofida faptului că ste interzis pescuitul în perioada de prohibiție. Aceștia au fost reținuți în timp ce se pregăteau să părăsească locul unde pescuiau.

Totodată, din declarații s-a aflat că până la venirea polițiștilor de frontieră au aruncat plasele în apă pentru a-și ascunde urmele.

Încheie șirul ilegalităților șase locuitori ai satelor Manta și Pașcani, raionul Cahul, care au ignorat regulile de aflare în zona de frontieră, cu scopul de a pescui ilegal. În timpul reținerii au fost scoase din apă 500 de metri de plasă, pentru care bărbații nu au putut explica proveniența, refuzînd să recunoască cui aparține.

În toate cazurile, cetățenii moldoveni s-au ales cu amenzi pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, dar și pentru desfășurarea activității de pescuit ilicit în apele de frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *