Salvatorii și pompierii au intervenit în 15 situații de risc în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a intervenit în 15 situații de risc în ultimele 24 de ore. Un accident de circulație a avut loc în seara zilei de ieri pe traseul M-3 în apropiere de localitatea Horești, raionul Ialoveni unde a fost necesară descarcerarea. La ora 21.20 min. pompierii au fost alertați pentru a debloca conducătorul auto a unui autoturism de model Mercedes Sprinter, care a rămas prins sub mașină, după ce aceasta a derapat de pe traseu.
La fața locului a intervenit un echipaj care a descarcerat cadavrul șoferului. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de drept.

De intervenția pompierilor a fost nevoie și în cazul lichidării unui incendiu izbucnit ieri în localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi. Aici salvatorii au stins o bucătărie de vară care luase foc. În urma incendiului un bărbat în vîrstă de 41 de ani a suportat arsuri pe ambele brațe. Circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de specialiștii IGSU.

Intervenția salavtorilor și pompierilor a fost solicitată și in cazul deblocării unui lift în care se aflau 5 minori cu vărstele între 13 – 16 ani, care au rămas blocați la etajul 7 a unui bloc de locuit de pe str. Decebal din capitală. Două echipaje de pompieri din sectorul Botanica și Centru au efectuat misiunea de salvare, iar către ora 02.45 minute minorii au fost scoși din ascensorul defectat. Conform informației IGSU nici un minor nu a avut de suferit.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează că în situații de risc oamenii pot apela de urgență Serviciul 901.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *