Izolarea termica a clădirilor publice și a blocurilor locative va începe în 2018

Proiectul municipal pentru eficiența energetică și izolarea termică a clădirilor publice și a blocurilor locative din municipiul Chișinău se va mișca din loc. Potrivit directorului Întreprinderii Municipale Direcția Construcții Capitale, Alexandru Panfilii, recent, a fost semnat și contractul de împrumut cu Banca Europeană de Investiții (BEI), iar implementarea proiectului va începe în anul 2018, scrie realitatea.md.

Astăzi, consilierii municipali au aprobat o serie de modificări la decizia Consiliului din 9 martie 2017 cu privire la acest proiect. Totodată, va fi creată și o comisie care va monitoriza ulterior lucrările realizate în cadrul proiectului.

Astfel, prin decizia de azi a CMC au fost delimitate cele două împrumuturi a câte zece milioane de euro fiecare, din partea Băncii Europene pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD) și Băncii Europene pentru Investiții (BEI).

De asemenea, s-a stipulat că municipalitatea va întoarce împrumuturile în 17 tranșe semestriale după trei ani de la semnarea contractelor, cu rata dobânzii anuale egală cu 5 puncte procentuale, plus rata EURIBOR pentru 6 luni.

Din comisia de supraveghere a modului de implementare a proiectului fac parte funcționari de la Primărie, consilieri municipali și reprezentanți ai societății civile, printre aceștia Adrian Culai, Petru Burduja, Veaceslav Bulat, Iurie Rotaru ș.a.

În același timp, consilierii municipali au împuternicit-o pe Silvia Radu, în calitate de primar interimar, să negocieze și să încheie acte juridice în cadrul proiectului dat.

Astfel, începând cu luna ianuarie 2018 se va purcede la realizarea achizițiilor publice și vor fi selectate primele clădiri care vor beneficia de termoizolare. Prioritate vor avea clădirile care găzduiesc grădinițe, școli sau spitale.
Primarul interimar Silvia Radu se află într-o deplasare la Londra, unde se va întâlni cu reprezentanți ai BERD pentru a discuta despre împrumutul oferit de instituția bancară pentru realizarea acestui proiect.

De menționat că valoarea totală a proiectului este de 25 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane sunt împrumuturi de la BERD și BEI, iar cinci milioane vor veni sub formă de grant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *