Încă un pas! Proiectul de lege privind propaganda rusească a fost avizat de Comisia parlamentară

Proiectul de lege care prevede interzicerea propagandei rusești la TV a fost avizat pozitiv de Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. În favoarea documentului propus de PDM au votat 7 deputați. Doi socialiști, dar și un liberal-democrat nu au susținut proiectul de lege. Este vorba despre Vlad Batrâncea și Marina Rădvan, care au votat împotrivă, dar și Maria Ciobanu, care s-a abținut.

Proiectul de lege privind modificarea Codului audiovizualului, prin care se propune un mecanism de asigurare a securităţii informaţionale a statului, urmează să fie examinat de Parlament și votat săptămâna aceasta.

Iniţiativa este semnată de deputaţii PDM şi PPE, având ca scop securizarea spaţiului informaţional, prin limitarea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda şi manipularea din exteriorul ţării, care poate aduce grave prejudicii securităţii informaţionale a statului şi cetăţenilor săi.

Autorii subliniază că iniţiativa dată se referă strict la limitări ce ţin de emisiunile informativ-analitice şi nu va afecta în nici un fel retransmiterea pe teritoriul Republicii Moldova a programelor de divertisment sau a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara ţării care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Aici este vorba despre Federația Rusă, în primul rând.

„Iniţiativa este semnată de deputaţii PDM şi PPE, având ca scop securizarea spaţiului informaţional, prin limitarea difuzării şi retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informaţional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Proiectul are drept obiectiv lupta cu propaganda şi manipularea din exteriorul ţării, care poate aduce grave prejudicii securităţii informaţionale a statului şi cetăţenilor săi”, se spune în comunicatul PDM.

Formațiunea modificările se vor răsfrânge doar asupra emisiunilor informativ-analitice și nu va afecta în nici un fel retransmiterea programelor de divertisment a altor tipuri de programe ale posturilor de televiziune din afara ţării care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Reamintim că inițiativa de interzicere a propagandei străine a fost lansată de liderul PDM, Vlad Plahotniuc în luna iunie și a avut drept scop contracararea propagandei ruse în mass-media, fenomen cu care luptă mai multe țări din UE, dar și Statele Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *