Marea Britanie ar putea plăti UE 65 de milioane de euro că să iasă oficial din blocul comunitar

Miscarea urmareste ca partile sa treaca la urmatorul capitol din negocieri.

În spatele uşilor închise, Londra şi Bruxelles-ul poartă negocieri internse privind „nota de plată” pentru Brexit, care ar putea însuma, în total, aproape 100 de miliarde de euro, scrie publicaţia britanică The Guardian.

Un oficial european de rang înalt a declarat, pentru sursa citată, că Marea Britanie este pregătită să onoreze toate datoriile acumualte către UE în peste 44 de ani ca stat membru.

„Am înţeles că Marea Britanie e de acord cu suma. Am înţeles că acoperă toate datoriile şi că reprezintă ceea ce putem înţelege ca un angajament real. Dar trebuie să aşteptăm să vedem versiunea finală”, a spus oficialul.

„Nota de plată” s-ar putea ridica la 60-65 miliarde de euro, deşi oficialii europeni nu sunt dispuşi să negocieze, în timp ce Guvernul britanic vrea să ajungă la o înţelegere mai avantajoasă.

Săptămâna trecută, premierul Theresa May a obţinut acordul Cabinetului său pentru creşterea sumei pe care Marea Britanie o va propune Bruxelles-ului. Pe de altă parte, Financial Times a relatat că „nota de plată” s-ar putea ridica, chiar, la 100 de miliarde de euro.
Momentul adevărului va fi, însă, în 4 decembrie, când va avea loc o întrevedere între Theresa May şi Jean-Claude Juncker. Atunci, vor fi abordate subiecte precum: nota de plată pentru Brexit, graniţa irlandeză şi protejarea drepturilor cetăţenilor europeni. În cazul în care negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, va considera că termenii înţelegerii sunt clari, el va putea face o recomandare pentru trecerea la unmătorul capitol al discuţiilor.

Decizia finală o vor lua liderii UE la Consiliul European din 14 şi 15 decembrie, însă recomandarea lui Barnier s-ar putea dovedi crucială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *