Vicepreședintele Partidului Popular European Eugen Sturza, propus pentru funcția de ministru al Apărării

Vicepreședintele Partidului Popular European Eugen Sturza a fost propus de coaliția de guvernare pentru funcția de ministru al Apărării.

Anunțul a fost făcut de către președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a formațiunii.

”În cazul în care candidatura nu va fi acceptată de președintele țării, o spun de pe acum foarte clar că vom înainta a doua oară același candidat. Nu acceptăm nici un fel de scheme și compromisuri la acest subiect, nu venim cu un candidat pentru a deruta, ca apoi să înaintăm o altă persoană. Cât privește posibila reacție a șefului statului, avem o decizie a Curții Constituționale din ianuarie 2017, care spune foarte clar că Președintele este obligat să numească o candidatură înaintată în mod repetat, așa dictează norma constituțională a țării”, a precizat liderul PDM.

Eugen Sturza are 32 de ani, a absolvit Academia de Studii Economie în 2008 și este licențiat în Finanțe. Un an mai târziu, în septembrie 2009, și-a început activitatea la Guvern, fiind până în 2013 consilier al premierului de atunci, Vlad Filat.

Ulterior, odată cu numirea noului Executiv, în frunte cu Iulie Leancă, Eugen Sturza devine șef al cabinetului prim-ministrului, funcție deținută până în 2015. În același an, după plecarea din serviciul public, devine moderator la Reforma administrației publice în cadrul Institutului de Politici și reforme Europene. Actualmente este vicepreședinte al Partidului Popular European din Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *