Mii de oameni au protestat la Londra, pentru ca Marea Britanie să rămână în UE

Mii de oameni au ieşit în stradă la Londra, pentru a cere ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Participanţii la aşa-numitul Marş al Oamenilor pentru Europa au mers în centrul Londrei, până în Piaţa Parlamentului, relatează BBC News.

Aproximativ 4.000 de persoane şi-au anunţat participarea la manifestaţie.

Liderul Partidului Social-Democrat, Vince Cable, a declarat că tot mai mulţi oameni sunt îngrijoraţi de impactul Brexit.

Participanţii la protestul de sâmbătă – mulţi dintre ei îmbrăcaţi în albastru şi galben şi cu drapele UE – au fluturat pancarte pe care scria “Ieşire din Brexit”.

Fostul ministru de cabinet liberal-democrat Sir Ed Davey s-a adresat mulţimii, mărturisind că a trecut de la “furie la teamă, de la furie la disperare”. “De când au început negocierile pentru Brexit, simt o a treia emoţie – ruşine. Ruşine din cauza liderilor ţării noastre. Ruşine pentru Marea Britanie”, a subliniat el.

Baroneasa conservatoare Patience Wheatcroft le-a spus manifestanţilor că trebuie să facă în continuare campanie pentru a rămâne în UE. “Trebuie să oprim Brexit. De când am aderat la UE am avut o perioadă fără precedent de pace şi prosperitate. Trebuie să fie corect să încercăm să păstrăm acest lucru. Nu este nedemocratic să încercăm să convingem electoratul să se mai gândească o dată în legătură cu Brexit. Astfel funcţionează democraţia”, a spus ea.Un manifestant, cu o beretă albastră, brodată cu stele galbene, a declarat că ia parte la marş pentru că se simte “complet violată de ideea Brexitului”. “Am trăit, muncit şi iubit în Europa de ani de zile. Întreaga mea existenţă a fost o existenţă europeană”, a insistat ea.

“Soţul meu are o afacere în Europa. Am lucrat ani de zile să o construim. Ce se va întâmpla cu ea?”

Marşul vine înainte ca parlamentarii să voteze luni un proiect de lege care să anuleze textul de intrare a Regatului Unit în UE şi ce consfinţea supremaţia normelor europene în Marea Britanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *