Inspectorii fiscali au înregistrat mai multe încălcări la un agent economic, printe care și achitarea salariului „în plic”

Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat abateri majore la un agent economic specializat în alimentația publică, domeniul panificației. Pe lângă abateri legate de disciplina utilizării mașinii de casă și control, din cei 62 de angajați –  la circa 40 dintre ei li se achita salariu „în plic”.

Angajații Serviciului Fiscal de Stat au efectuat la finele săptămânii trecute (18-20 august, curent) 21 de controale inopinate, concomitent la cele 21 de subdiviziuni ale contribuabilului menționat anterior.

În rezultat, inspectorii fiscali au constatat 19 cazuri de încălcare a legislației. Printre acestea se numără:

efectuarea încasărilor băneștii în numerar fără utilizarea mașinii de casă și de control existente;
efectuarea încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă și de control;
utilizarea unei mașini de casă şi de control defectate;
neasigurarea bilanțului numerarului în mașina de casă și de control care constă în formarea excedentului de numerar nejustificat documentar;
Totodată, în cadrul acțiunilor de specialitate, angajații SFS au acumulat explicații de la personalul agentului economic cu referire la regimul de lucru, modalitatea de salarizare, salariul primit. Cele expuse, fiind contrapuse cu datele din evidența contabilă, au fost constatate divergențe la circa 40 de angajați, fapt ce demonstrează achitarea salariului „în plic”.

Actualmente, verificările continuă, iar pe lângă faptul că agentului economic îi vor fi recalculate obligații fiscale aferente plăților salariale, acesta va achita și amenzi pentru abaterile fiscale depistate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *