Comercianții de flori amendați de Serviciul Fiscal de Stat

Amenzi în valoare de 140 de mii de lei au fost aplicate de către ofiţerii fiscali comercianţilor de flori la care au fost înregistrate abateri de la legislaţie. Totodată, inspectorii fiscali au întocmit 20 de procese verbale, fiind aplicate sancţiuni în mărime de 28 750 lei.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat (SFS), printre abaterile înregistrate fac parte efectuarea încasărilor bănești în numerar fără utilizarea mașinii de casă și control existente, neasigurarea bilanțului numerarului în mașina de casă și control, care constă în formarea excesului de numerar nejustificat documentar, neprezentarea la prima cerere a persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul organului cu atribuții de administrare a documentelor de proveniență a mărfii expuse spre comercializare și desfășurarea activității ilicite de întreprinzător.

În context, potrivit sursei citate, reieșind din numeroasele abateri înregistrate într-o perioadă de timp restrâns, SFS va continua verificările și în perioada 24-30 iulie 2017. Potrivit Serviciului Fiscal, scopul acestor acțiuni este de a majora nivelul de conformare a contribuabililor la prevederile legislației în vigoare.

Amintim că verificările au avut loc în perioada 17-23 iulie, curent, iar dintre cele 36 controale, zece s-au desfășurat în capitală, 11 în zona de nord a țării, opt în zona de sud și alte șapte în zona de centru.

Lasă un răspuns