Chișinăuienii pot depune cereri pentru compensații la căldură

Locuitorii capitalei cu venituri mici pot depune deja cereri de confirmare pentru compensații la plata agentului termic pentru sezonul rece 2016-2017, iar familiile care n-au beneficiat anterior de acest ajutor, pot depune dosarul pentru compensații.

Cererile de reconfirmare, cât și dosarele noi se depun la gestionarul fondului locativ de sector (ÎMGFL) și la pretura de sector (pentru locuitorii sectorului Ciocana).

Municipalitatea acordă ajutor la plata agentului termic pentru familiile cu venituri mici – de până la 2500 lei lunar de persoană, în mărime de 40% din costul facturii la încălzire.

În sezonul de încălzire 2015-2016, de compensaţii la plata agentului termic din partea Primăriei au beneficiat peste 36 mii familii (36 273), pentru care din bugetul municipal s-au achitat 75 mil. 691 mii lei.

Lasă un răspuns