Rogozin promite la Tiraspol ajutor necondiționat din partea Rusiei

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, aflat miercuri la Tiraspol, promite ajutor necondiţionat autorităţilor din stânga Nistrului, declarând că Transnistria „poate conta mereu pe umerii largi ai Rusiei”.

Totodată, oficialul rus a declarat că ar vrea să vadă un reprezentant al autorităţilor de la Tiraspol la ședințele comisiei interguvernamentale moldo-ruse, în calitate de observator, notează presa locală.

„Rusia, întotdeauna, s-a interesat de situaţia din Transnistria. Aici, locuiesc mulţi concetăţeni de-ai noştri,  oameni apropiaţi nouă, de aceea, indiferent cât de rău va evalua situaţia din politica externă, puteţi conta pe umerii largi ai Rusiei”, a declarat Dmitri Rogozin la întrevederea cu liderul separatist Evgheni Şevciuk.

Oficialul a spus că nu exclude ca până la finele acestui an să se desfășoare o nouă ședință a comisiei interguvernamentale, la care el ar dori să fie prezenți și reprezentanții Transnistriei.

Dmitri Rogozin se află în Republica Moldova cu o vizită oficială de două zile. După întrevederea cu vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmîc, oficialul rus a plecat la Tiraspol, unde se va afla până după-amiază, iar apoi va reveni la Chișinău pentru întrevederea cu premierul Pavel Filip.

Lasă un răspuns