Ce este Pokemon GO, jocul care a isterizat o lume întreagă

 

Pokemon Go este un joc video pentru mobile, apărut în această vară, şi se bazează pe „augmented reality”, o tehnologie care integrează elemente virtuale în lumea reală pentru a crea interacţiune între utilizator şi aplicaţie.  Utilizatorul se foloseşte de GPS-ul din telefon pentru a localiza diferiţi pokemoni pe o hartă în lumea reală, iar când ajunge la locul unde se află creatura respectivă, porneşte camera foto. Pe ecran îi va apărea imaginea din camera foto, deasupra ei fiind proiectată un pokemon virtual. Utilizatorul îl poate captura folosind un pokeball, o minge virtuală pe care o aruncă şi cu care îl prinde; pe lângă căutatul de pokemoni, utilizatorul mai poate să îi antreneze pe cei care îi deţine deja şi să invite alţi prieteni sau utilizatori la un duel între pokemoni, scrie prosport.ro.

Jocul s-a lansat pe 6 iulie şi a devenit peste noapte cea mai descărcată aplicaţie pe Google Play şi App Store, magazinele de aplicaţii pentru sistemele de operare Android şi iOS. O firmă de specialitate în domeniu, SensorTowers, estimează că jocul a fost descărcat în SUA de peste 7.5 milioane de ori şi generează venituri zilnice de peste 1.6 milioane de dolari pentru compania dezvoltatoare: Niantic. Mai mult, valoarea companiei Nintendo a crescut cu peste 7.5 miliarde de dolari în doar două zile de la lansarea jocului.

Cum încurajează Pokemon Go mişcarea?

Faţă de alte jocuri video, unde ai nevoie să stai în faţa unui calculator sau unui televizor, Pokemon Go te obligă să vizitezi fizic locaţii în care sunt plasaţi întâmplător pokemonii. Unii sunt conţinuţi în ouă, iar pentru a le „sparge”, este nevoie să mergi pe jos o distanţă de câţiva kilometri. Mulţi utilizatori au postat pe reţele sociale cum au făcut febră musculară la picioare după s-au plimbat ore întregi în speranţa de a găsi creaturile care apar pe hartă; creatorii jocului chiar au recunoscut că unul din scopuri a fost să facă lumea să iasă afară pentru mişcare.

„Multe aplicaţii de fitness conţin mult „bagaj” care te face să te simţi precum un „atlet olimpic eşuat”, când tu îţi doreşti doar să ajungi în formă. Pokemon Go este conceput să te pună în mişcare prin a-ţi oferi recompense sub forma de pokemoni, în loc să pună presiune asupra ta”, spune John Hanke de la Niantic Inc.

Mai mult, activitatea fizică pe care utilizatorii o fac când se joacă Pokemon Go ar putea avea efecte benefice şi pentru persoanele care suferă de depresie şi anxietate. Conform doctorului John Grohol, expert în impactul tehnologiei asupra oamenilor şi sănătăţii mintale, persoanele care suferă de depresie au un nivel de motivaţie aproape inexistent, iar o activitate simplă ca ieşitul afară devine foarte dificilă de făcut. Pokemon Go ar putea uşura această dificultate şi ar putea contribui astfel la o sănătate mentală mai bună.

Latura întunecată a jocului

Pokemon Go are, însă, şi o latură întunecată. Mulţi utilizatori sunt atât de concentraţi la ce se întâmplă pe ecran în timp ce merg, încât uită să fie atenţi şi la pericolele reale din jurul lor. Un articol publicat recent în Daily Mail a prezentat cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se înfruntă jucătorii de Pokemon: insolaţie, băşici la picioare, luxaţii, fracturi sau oase rupte. Un utilizator a postat că şi-a rupt clavicula, în timp ce alţii şi-au luxat gleznele, nefiind atenţi pe unde calcă. Unii chiar au suferit accidente grave: doi bărbaţi americani au căzut de pe o stâncă în timp ce se jucau Pokemon Go, iar o fată de 15 ani a fost călcată de o maşină când a traversat o şosea principală în căutarea după pokemoni.

Mai mult, deşi mulţi psihologi au lăudat efectele benefice ale jocului pentru sănătatea mintală, alţii atrag atenţia asupra riscului de dependenţă. Experţii anunţă că persoanele care ajung să se joace de dimineaţă până seara, la locul de muncă sau în loc de a socializa cu prietenii, s-ar putea afla în pragul unei dependenţe.

În alte cazuri, jucătorii au devenit victimele unor infracţiuni. Un tânăr din Oregon a fost înjunghiat după ce ieşise afară noaptea să prindă pokemoni, iar în Missouri, hoţi înarmaţi s-au folosit de joc pentru a atrage victime în locuri izolate, după care le jefuiau. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la universitatea din Maryland, unde poliţia campusului a raportat trei victime care au fost jefuite în timp ce se jucau jocul. Neatenţia jucătorilor poate duce la întâmplări nefericite, cum a fost cazul unui bărbat din New York care a suferit un accident de maşină fiindcă se juca la volan.

Lasă un răspuns