Sărbătoare la Giurgiulești. 200 de pasageri vor fi întâmpinați cu tradiții și bucate moldovenești

Pe 13 iunie, în ”Portul de pasageri și mărfuri Giurgiulești„ va acosta motonava de croazieră olandeză ”ANISHA” cu o capacitate de circa 200 pasageri la bord. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunță că va organiza sărbătoare.

Nava va fi în Port la 8.00 dimineața. Ministerul în comun cu IP ”Căpitănia Portului Giurgiulești” organizează o întâmpinare a pasagerilor cu tradiții și obiceiuri moldovenești. În Port va fi organizată o masă cu bucate tradiționale moldovenești. Pasagerii vor fi primiți cu pâine și sare de Ministrul Iurie Chirinciuc și Lidia Bejenaru, bunica din Văleni care bate doba.

Gazdele vor purta haine în stil național. Pasagerii se vor familariza cu tradițiile și obiceiurile moldovenești din zona de sud a țării. Peste trei ore nava va părăsi Portul.

La 28 mai 2016, motonava de croazieră ”ANISHA” a acostat, în Giurgiulești cu 161 de pasageri și un echipaj de 53 de persoane. Nava a staționat 4 ore în port. Pentru anul 2016, în perioada iunie-septembrie, au fost planificate 8 intrări și sunt preconizate încă 6 intrări ale navelor de această capacitate.

Lasă un răspuns